fbpx

Susține împreună cu noi copiii din medii defavorizate ce își doresc să învețe

Cuprins

Am făcut multe lucruri frumoase împreună, iar dacă ești client și partener aBeauty Clinique de mai multă vreme probabil îți amintești de o bună parte din ele. După cum probabil știi, multe dintre acțiunile noastre de binefacere sunt orientate către copii.

Credem într-un prezent fericit și într-un viitor mai bun pentru toți. În același timp, credem că educația face diferența pozitiv. Noi am ales să sprijinim financiar strângerea fondurilor pentru bursele de studiu ale unor copii ce provin din medii defavorizate.

Și deja ai făcut și tu acest lucru. Pentru că alegi să fii client aBeauty Clinique, alegi binele.

Alegi tehnologie nouă, servicii de calitate superioară prestate la un nivel superior de colegi plătiți și pregătiți superior. Alegi hârtie reciclată și materiale mai sustenabile. Alegi ca o parte din banii pe care îi investești în corpul tău la noi să meargă și către cauze nobile.

Te invităm să cunoști copiii

În imaginile slide de mai jos poți vedea o parte dintre copii. Din motive legate de protejarea datelor cu caracter personal și a identității lor, aceștia au fost schițați de graficienii elfi talentați din compania Thecon și organizația nonprofit OpenHub.

Poți să contribui și tu

Proiectul caritabil Leru.ro este un magazin online de fapte bune, unde cei interesați sunt invitați să se implice prin donații care să ajute la susținerea educației copiilor cu situații materiale precare din județele Galați, Brăila, Vrancea și Vaslui.

În parteneriat cu Fundația Inimă de copil, Leru.ro își propune să susțină educația copiilor.

Este vorba despre copiii cu rezultate excelente ale căror familii se află în grija unui asistent social și care sunt în pericol de a renunța la școală din cauza sărăciei. Aceștia primesc 12 burse de studiu pe an, an de an, care sunt folosite pentru:

  • rechizite
  • îmbrăcăminte
  • încălțăminte
  • cadouri
  • tabere
  • experiențe de învățare non-formală

Poți intra și tu pe Leru.ro, iar acolo poți pur și simplu dona, poți oferi produse sau servicii pentru care alții să doneze sau poți comanda produse sau servicii puse la vânzare de alte persoane, iar banii se vor duce direct în fondul destinat burselor.

Îți mulțumim pentru că alegi aBeauty Clinique. Îți mulțumim pentru tot! 🤗

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Telegram
Email
Print

2 răspunsuri

  1. Jos palaria, oameni dragi! Ca de fiecare data intreceti asteptarile pe toate planurile. Va iubesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *